Fotografii


Tătăică şi Pr. Cleopa cu familia lor monahală şi de mir Nea Marin Ţăranu

 Tătăică şi familia lui de mir

Hirotonia Pr. Vasile Ioana, PS Ciprian Câmpineanu blagoslovind pe Tătăică.

Hirotonia Pr. Vasile Ioana – Tătăică rugându-se.

Cum mergeau bătrânii noştri la Sfânta Biserică, Părintele Albulescu deasupra lui Tătăică, Mămăica la stânga lui şi Lucica la picioarele lui, cele vătămate pentru Hristos.

Pr. Spiridon de la Marea Lavră, Tătăică, fraţii Vasile Dobre şi Costel Bumbăcea (ucenicul) în Pridvorul Marii Lavre din Sfântul Munte Athos, 1992.

Motocicleta cu care se „urca şi pe acoperiş”. Deşi nu avea picioare i-a dat Dumnezeu roţi astfel că „Părintele Cleopa era în spatele casei”.

Tataica, Mamaica, Ioan si Lucica

Cum îl convingeau pe Tătăică: Mămăica, Lucica şi Ioan să îşi lase barbă…

Când se întâlnesc monahii cu mirenii este toată Biserica, acolo e Hristos!

Anunțuri

4 răspunsuri la Fotografii

  1. Mihaela Bica zice:

    va rugam frumos daca se poate sa ne puneti mai multe fotografi cu tataica ne este dor sal vedem a fost si va rimine un crestin in adevaratul sens al cuvintului pot spune ca un mucenic al lui hristos sa ma iertati daca gresim cu ceva multumesc frumos

    • Dacă ne ajută Dumnezeu, o să punem încetul cu încetul toate pozele care le avem. Este timpul foarte redus deoarece, pe lângă serviciul foarte aglomerat de medic în domeniul microscopic, trebuie să-i punem şi predicile, să-i scriem viaţa şi să urmăm şi Facultatea de Teologie Ortodoxă, pentru a-i împlini dorinţa de a nu scrie cărţi bisericeşti fără a avea această Facultate.
      Vă mulţumim pentru răbdare şi să ştiţi că şi nouă ne este foarte tare dor de el.
      Am dori, dacă sunteţi de acord, să ne povestiţi şi nouă, o întâmplare cu el din viaţa dumneavoastră.
      Doamne ajută!

  2. Mihaela Bica zice:

    dl alexandru va rugam frumos dati-ne o adresa de email unde va putem gasi sau daca aveti adresa de fb vrem sa vorbim cu dv , ne este dor de crestini vrem citeva sfaturi stiu ca puteti sa ni le dati multumesc frumos si sa ne iertati idrazneala multumesc frumos

  3. V-am trimis pe adresa dvs. de email. Cu dragoste, Alexandru

Vă rugăm să lăsaţi un răspuns:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s