Articole teologice

I. Rugăciunea lui Iisus

Hristograma cu rugăciunea lui Iisus

Sfântul Grigorie Teologul

Sfântul Simeon Noul Teolog

Cuvânt pentru cei ce năzuiesc să facă teologie

Sfântul Nicodim Aghioritul

Dacă, prin urmare, si tu, iubite, doresti să dobândesti harisma aceasta, se cuvine să cunosti si să păstrezi următoarele opt lucruri:

1. Trebuie să respecti poruncile lui Dumnezeu si prin întâmpinarea lor să ajungi la contemplare, precum te sfătuieste Grigorie Teologul, zicând: „Vrei să devii teolog vreodată, si vrednic de contemplarea lui Dumnezeu? Păzeste poruncile, mergi prin viată cu săvârsirea faptelor bune; căci prin fapte ajungi la contemplatie; de la trup nevoieste-te către suflet”.

2. Trebuie să-ti stăpânesti trupul si patimile trupului si să-ti curătesti simturile trupului si ale sufletului; căci înainte de a te curăti pe tine însuti nu poti avea sigurantă pe tine, nici răspundere pentru sufletele altora, nici să teologhisesti.

Sau dacă n-ai ajuns la curătire deplină, ci abia te curătesti, nici atunci nu se cuvine să teologhisesti.

3. Se cuvine să stii că teologia este de două feluri, un fel precede si un altul urmează. Pe de o parte teologia care precede este grăitoare despre existenta lui Dumnezeu; pe de altă parte cea care urmează este aceea care, prin creatie si purtarea de grijă a făpturilor, dovedeste că există Dumnezeu care a creat toate si le poartă de grijă.

4. Trebuie să te ocupi cu citirea si studierea Vechiului si mai ales a Noului Testament; căci Sfânta Scriptură se numeste si teologie în foarte multe locuri de către Dionisie Areopagitul, iar Sfintii Apostoli sunt numiti de el teologi prin excelentă. Să te ocupi cu studierea teologiei dogmatice, mai ales a Sfântului Ioan Damaschin si Panoplia dogmatică a lui Atanasie, si să citesti învătăturile teologice ale Sfintilor Grigorie Teologul, Vasile cel Mare, Maxim Mărturisitorul, Grigorie de Nyssa, Grigorie Palama, Iosif Vrienios si ceilalti.

5. Trebuie să cunosti ceea ce recomandă Iosif Vrienios: „Cel care teologhiseste, înainte de toate să stăpânească cu exactitate atributele persoanelor treimice; adică ce înseamnă că Dumnezeu este Unul si ce înseamnă Trei; ce înseamnă Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt, ce înseamnă Dumnezeire, esentă (ousia) si fire (phisis) si ce înseamnă persoana, ce sunt atributele, ipostasul si deofiintimea, ce înseamnă enipostasul si celelalte.

6. Trebuie să cunosti regula pe care o recomandă acelasi Vrienios cititorilor cărtilor de teologie, zicând: „Cei care citesc pe teologi, înainte de toate trebuie să se gândească că toate cele ce s-au spus despre Sfânta Treime, s-au spus ca despre o fiintă si trei ipostasuri, si deci, când vorbim despre activitatea Sfintei Treimi trebuie să nu gresim atribuind ceea ce este propriu numai Fiintei Divine, fiecăruia din cele trei ipostasuri separat, si nici cele spuse numai pentru fiecare din cele trei ipostasuri să le socotim comune Fiintei Divine”.

7. Dacă îti place să teologhisesti, urmează ceea ce te învată Purtătorul-de-Dumnezeu si Teologul Maxim, zicând: „Dorind să teologhisesti să nu cauti ratiunile referitoare la Dumnezeirea însăsi, adică ratiunile despre Fiinta cea mai presus de întelegere, căci nu poate să găsească aceasta mintea omenească, nici mintea altcuiva afară de Dumnezeu, ci să cauti ratiunile despre El cât se poate, adică energiile lui Dumnezeu precum sunt: vesnicia, nemărginirea, bunătatea, întelepciunea, puterea Sa creatoare si purtătoare de grijă a toate, căci dintre oameni acela este mai mare teolog care descoperă aceste ratiuni, cât se poate” (A doua sută de capete despre dragoste, 27).

8. Punctul opt si ultim: roagă-te Duhului Sfânt, frate, ca să-ti dăruiască si tie darul teologhisirii; sau mai bine zis al contemplării – căci ai văzut mai sus că teologia se dă în Duhul Sfânt. Pentru că, să stii, cel care e miscat de darul Sfântului Duh în inima sa, acela este cu adevărat teolog, teolog neclintit si plin de sigurantă. Iar cel ce nu este miscat de Duhul Sfânt în inima sa, acela cât teologhiseste toate sunt cuvinte care vin din afară prin auz, si nu dintr-o inimă miscată de Duhul Sfânt. În această privintă a si spus Kalist Katafighiotul, teologul cel cu mintea înaltă: „Cel care este miscat de Dumnezeu în Duhul Sfânt nu este înstrăinat de teologhisire; ci, dintr-o dată, devine teolog si teologhiseste întotdeauna. Iar fără darul ceresc pomenit mai sus si fără lucrarea vie a Duhului Sfânt în mijlocul inimii sale, din păcate toate câte cu mintea vede sunt imaginatie a mintii si toate câte teologhiseste sunt cuvinte aruncate în vânt, căci acela este miscat prin auz si cuvintele lui vin dinafară. De aici vine înselarea gândurilor si a teologiei însăsi – ceea ce este si mai rău” (Filocalia greacă, cap. 34, p.1135). Dacă deci teologhisesti miscat fiind de Duhul Sfânt, atunci laudă si cinste aduci lui Dumnezeu, după cum se spune în psalm: „Aduceti Domnului laudă si cinste” (Ps. 28) – pe care interpretându-l Marele Vasile zice: „Tot cel care teologhiseste fără eroare, neîndepărtându-se de întelegerea corectă a învătăturilor despre Tatăl si despre dumnezeirea Fiului Unul-Născut si despre Sfântul Duh, acela aduce Domnului slavă si cinste”.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Scară Nouă, Tesalonic, 1976, pp.332-335)

De aceea începem seria de articole teologice cu rugăciunea lui Iisus, fiindcă teologie autentică fără pocăinţă nu se poate. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae numea teologie speculativă cea afirmativă sau negativă din citire dar adevărată teologie cea din vedere. Pentru a nu fi aşadar speculanţi să înţelegem că oricât am studia teologie de la alţii noi nu putem fi teologi dacă nu ne curăţim. Iar după cum curăţire fără durere în pocăinţa rugăciunii nu există, nici armă mai puternică de curăţire în afara Rugăciunii lui Iisus.

Hristograma cu rugăciunea lui Iisus

Aşa o spunea Pr. Cleopa:

DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-MA -PR CLEOPA ILIE

Aşa o spunea Pr. Ioanichie:

DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-MA -PR IOANICHIE BALAN

Aşa o spunea Pr. Proclu:

DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-MA -PR PROCLU NICAU

Aşa o spunea Tătăică:

DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-MA -FRATELE TRAIAN BADARAU

Înregistrările sunt făcute de noi şi de alţii, fără consimţământul rugătorilor, prin furt, aşadar fără drepturi de autor.

Invităm toţi hoţii să le fure de aici.

Dar oricine poate sau oricine trebuie să spună rugăciunea lui Iisus?

Da!

Sfântul Nicodim Aghioritul

CĂ TOŢI CREŞTINII ÎNDEOBŞTE TREBUIE SĂ SE ROAGE NEÎNCETAT

„Sa nu socoteasca cineva, fratii mei crestini, ca numai cei sfintiti si calugarii sint datori sa se roage neincetat si totdeauna, si nu si mirenii. Nu, nu. Toti crestinii indeobste sint datori sa se afle totdeauna in rugaciune. Caci Prea Sfintul Filotei, patriarhul Constantinopolei, scrie in “Viata” Sfintului Grigorie al Salonicului, ca avea un frate iubit, numit Iov, om foarte simplu si tare virtuos, cu care vorbind odata Sfintul ii grai si despre rugaciune si despre datoria fiecarui crestin de rind sa se nevoiasca totdeauna la rugaciune si sa se roage neincetat. Caci Apostolul Pavel porunceste tuturor crestinilor indeobste: “Rugati-va neincetat” (1 Tes. 5, 17). La fel zice si Proorocul David, macar ca era imparat si avea toate grijile imparatiei sale: “Vazutu-L-am pe Domnul inaintea mea pururea” (Ps. 15,8), adica Il vad in chip intelegator prin rugaciune pe Domnul totdeauna inaintea mea. Iar Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu invata pe toti crestinii, spunindu-le ca trebuie sa pomenim prin rugaciune numele lui Dumnezeu de mai multe ori decit rasuflam.

Si spunind Sfintul catre prietenul sau Iov acestea si alte multe, ii mai spuse si ca trebuie sa dam si noi as cultare indemnurilor Sfintilor; si ca trebuie nu numai sa ne rugam totdeauna, ci sa invatam si pe toti ceilalti indeobste, calugari si mireni, intelepti si simpli, barbati, femei si copii, si sa-i indemnam sa se roage neincetat.

Auzind acestea, batrinului aceluia Iov, i se paru un lucru nou si a inceput sa se impotriveasca si sa spuna ca pentru a se ruga cineva totdeauna trebuie sa fie dintre pustnici si calugari, care sint in afara lumii si a grijilor din ea, si nu dintre mirenii care au atitea griji si slujiri. Sfintul ii dadu iarasi si alte marturii si dovezi cu neputinta de respins, dar batrinul Iov nu se lasa induplecat. Dumnezeiescul Grigorie, ocolind vorba multa si cearta, tacu si pleca in chilia lui, ca si batrinul Iov .Dar mai pe urma, cind Iov se ruga in chilia lui singur, i se arata inainte ingerul Domnului, trimis de Dumnezeu, care voieste mintuirea tuturor oamenilor; si dupa ce-l mustra mult ca s-a sfadit cu Sfintul Grigorie si i s-a impotrivit in lucruri vadite, de care atirna mintuirea crestinilor, ii porunci din partea lui Dumnezeu sa ia aminte bine in viitor si sa se pazeasca sa nu mai spuna ceva protivnic unui astfel de lucru prea folositor sufletului, pentru ca se impotriveste voii lui Dumnezeu; nici cu mintea sa nu mai voiasca sa primeasca vreun gand protivnic, sau sa cugete altfel de cum i-a spus dumnezeiescul Gri gorie. Atunci, acel prea simplu batrin Iov merse indata la Sfintul si cazu la picioarele lui, cerind iertare pentru impotrivirea lui si-i dezvalui toate cite i le-a spus ingerul Domnului.

Vedeti, fratii mei, cum sint datori toti crestinii indeobste, de la mic la mare, sa spuna totdeauna rugaciunea mintii: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” si sa se obisnuiasca totdeauna sa o spuna si mintea si inima lor ? Ginditi-va cit Il multumim pe Dumnezeu prin aceasta si cit folos vine din aceasta, daca a trimis, din marea Lui iubire de oameni, si un inger din cer ca sa ne descopere, ca sa nu mai avem nici-o indoiala despre aceasta.

Dar ce zic mirenii ? “Noi sintem prinsi in atatea treburi si griji ale lumii si cum e cu putinta sa ne rugam neincetat ?”

Eu le raspund ca Dumnezeu nu ne-a poruncit nici-un lucru cu neputinta de implinit, ci ne-a poruncit numai acelea pe care putem sa le facem. De aceea si aceasta este cu putinta sa o implineasca fiecare : sa caute cu osteneala mintuirea sufletului sau. Caci daca ar fi cu neputinta, ar fi cu neputinta tuturor mirenilor indeobste si nu s-ar afla atitia si atitia care o implinesc in lume.

Dintre acestia poate fi dat ca pilda si acel minunat Constantin, tatal Sfintului Grigorie. Acesta, macar ca era in palatul imparatesc si era numit tatal si invatatorul imparatului Andronic si se ocupa in fiecare zi cu treburile imparatesti, pe linga cele ale casei sale, -caci era foarte bogat si avea multe averi si multi slujitori si copii si femeie -, totusi era atit de nedespartit de Dumnezeu si atit de predat rugaciunii neincetate a mintii, ca de multe ori uita cele ce le vorbise impreuna cu imparatul si cu dregatorii din palat privitor la treburile imparatiei si intreba iarasi o data si de doua ori despre treburile acestea. De aceea, ceila1ti dregatori, care nu stiau pricina, se suparau si il osindeau ca uita asa de repede si supara pe imparatul, intrebindu-l a doua oara. Dar imparatul, care stia Prircina, il apara si zicea : “Constantin are gindurile lui si ele nu-l lasa sa fie cu luare aminte la cuvintele noastre, care sint vremelnice si desarte. Mintea binecuvintatului si fericitului Constantin este pironita de cele adevarate si ceresti si, de aceea, uita cele pamintesti, pentru ca toata atentia lui este la rugaciune si la Dumnezeu”.

De aceea Constantin era respectat (cum zice Prea Fericitul Patriarh Filotei) si foarte iubit de imparatul si de toti dregatorii imparatiei, precum era iubit si de Dumnezeu, si a fost invrednicit sa faca si minuni. Caci suindu-se odata (zice Prea sfintul Filotei in “Viata” Sfintului Grigorie, a fiului lui), intr-o corabie cu toata familia ca sa mearga mai sus de Galata la un pustnic, care se linistea acolo, pentru rugaciune si binecuvintare, pe drum a intrebat pe slujitorii sai daca au luat ceva de mincare ca sa duca lui Avva acela. Aceia ii spusera ca au uitat din pricina grabei si n-au luat nimic. Binecuvintatul s-a intristat putin, dar n-a spus nimic, ci mergind inainte cu caicul si-a virit mina sa in mare si cu rugaciunea tacuta a mintii a rugat pe Dumnezeu, Stapinul marii, sa-i dea ceva de mincare. Si, putin dupa aceea (o, minunate fapte cu care slavesti Hristoase Imparate pe robii Tai !) scoase mina lui din mare, tinind un peste foarte mare, pe care aruncindu-l in corabie in fata slujiitorilor sai, zise: “Iata a avut Domnul grija, de noi si de Avva, robul Sau, si i-a trimis ceva de mincare”. Vedeti, fratii mei, cu ce fel de slava slaveste Iisus Hristos pe robii Sai, care sint totdeauna cu El si cheama totdeauna prea sfintul si prea dulcele Lui nume?

Dar dreptul si sfintul acela Evdochim, nu era si el in Constantinopol si in palat si ocupat cu treburile imparatesti? Nu se intilnea cu imparatul si cu dregatorii palatului in atitea griji si ocupatii? Cu toate acestea avea totdeauna rugaciunea mintii nedespartita de mintea lui (cum istoriseste Simeon Metafrastul, in “Viata” lui). De aceea, de trei ori fericitul, macar ca se afla in lume si in cele lumesti, traia cu adevarat o viata ingereasca si mai presus de lume si s-a invrednicit sa ia de la Datatorul de rasplata Dumnezeu si un sfirsit fericit si dumnezeiesc.

Si alti multi si nenumarati au fost in lume si s-au aflat in intregime daruiti rugaciunii mintuitoare a mintii, precum ne spune istoria. Drept aceea, fratii mei crestini, va rog si eu impreuna cu dumnezeiescul Gura de Aur, pentru mintuirea sufletului vostru, sa nu nesocotiti aceasta datorie a rugaciunii. Urmati pilda celor de care v-am vorbit, pe cit puteti. Si daca lucrul acesta vi se pare greu la inceput, fiti siguri si incredintati, ca din partea Atottiitorului Dumnezeu, ca insusi numele Domnului nostru Iisus Hristos, chemat neincetat de noi, ne va usura toate greutatile si cu vremea, cind ne vom obisnui si ne vom indulci cu el, vom cunoaste prin cercare ca acest lucru nu e cu neputinta, nici greu, ci cu putinta si usor.

De aceea si Sfintul Pavel, care a stiut mai bine decit noi folosul cel mare pe care-l aduce rugaciunea, ne-a indemnat sa ne rugam neincetat (1 Tes. 5, 17). N-a voit el sa sfatuiasca niciodata vreun lucru greu si cu neputinta, pe care nu l-am fi putut implini, caci atunci ne-am fi aratat ca neascultatori si calcatori ai poruncii lui si drept urmare vrednici de osinda. Ci scopul Apostolului, care a zis sa ne rugam neincetat, a fost ca sa ne rugam cu mintea noastra, ceea ce este cu pultinta sa facem totdeauna. Caci si cind facem un lucru de mina si cind ne plimbam si cind sedem si cind mincam si cind bem, totdeauna putem sa ne rugam cu mintea noastra si sa facem rugaciunea mintii bine placuta lui Dumnezeu si adevarata. Cu trupul putem sa lucram si cu sufletul sa ne rugam. Omul din afara poate sa implineasca orice slujba cu trupul si omul dinauntru poate sa fie daruit slujirii lui Dumnezeu si sa nu lipseasca niciodata de la lucrul cel duhovnicesc al rugaciunii cu mintea. Caci asa ne porunceste Dumnezeu-Omul Iisus in Sfinta Evanghelie, zicind : „Iar tu cind te rogi, intra in camara ta si inchizind usa ta, roaga-te Tatalui tau intru ascuns” (Matei 6,4). Camara sufletului este trupul. Usile fiintei noastre sint cele cinci simturi. Sufletul intra in camara lui, cind mintea nu umbla de colo pina colo in lucrurile lumii, ci staruieste in inima noastra. Si simturile noastre le inchidem si ramin asigurate, cind nu le lasam sa se alipeasca de lucrurile supuse lor si aratate. In felul acesta mintea ramine libera de orice impatimire lumeasca si se uneste prin rugaciunea ascunsa a mintii cu Dumnezeu Tatal nostru. „Si atunci zice: “Tatal tau, cel ce vede intru ascuns, iti va da tie la aratare” (Matei 6,6).

Dumnezeu, cunoscatorul celor ascunse, vede rugaciunea mintii tale si o rasplateste cu daruri aratate si mari. Pentru ca aceasta este rugaciunea adevarata si desavirsita si ea umple sufletul de harul dumnezeiesc si de darurile (harismele) duhovnicesti. Caci cu cit inchizi mirul mai mult in vas, cu atit vasul raspindeste mai multa mireasma. Asa e si rugaciunea: cu cit o intiparesti mai mult in inima ta, cu atit o umple mai mult de harul dumnezeiesc. Fericiti si norocosi sint cei ce se obisnuiesc cu acest lucru ceresc, caci cu el biruiesc orice ispita de la dracii cei rai, precum si David a biruit pe ingimfatul Goliat (1 Imp. 17, 51). Cu ea sting poftele fara randuiala ale trupului, precum si cei trei tineri au stins vapaia cuptorului (Dan. 7, 25-26). Cu aceasta lucrare a rugaciunii mintii imblinzesc patimile, pirecum si Daniel a imblinzit leii salbatici (Dan. 6,18 urm.). Cu ea coboara roua Sfintului Duh in inima lor, precum a coborit Ilie ploaia in Carmel (3 Imp. 18,45).

Aceasta rugaciune a mintii este cea care urca pina la tronul lui Dumnezeu si se pastreaza in cupe de aur ca sa fie tamiiat cu ea Domnul, precum zice Ioan Cuvintatorul de Dumnezeu in Apocalipsa: «Si douazeci si patru de batrini au cazut inaintea Mielului, avind fiecare alaute si cupe de aur pline de tamiie, care sint rugaciunile Sfintilor» (Apoc. 5, 7). Aceasta rugaciune a mintii este o lumina care lumineaza totdeauna sufletul omului si aprinde inima lui cu flacarile iubirii lui Dumnezeu. Ea este o veriga care tine uniti si impreunati pe Dumnezeu si omul. O, har neasemanat al rugaciunii mintii! Ea face pe om sa fie totdeauna in convorbire cu Dumnezeu. O, lucrare cu adevarat minunata si deosebita! Sa fii deodata cu oamenii trupeste si sa te afli cu Dumnezeu in chip intelegator. Ingerii nu au glas material, ci cu mintea lor aduc lui Dumnezeu doxologia neincetata. Aceasta este lucrarea lor. Ei ii este inchinata toata fiinta lor.

Deci si tu, frate, cind intri in camara ta si inchizi usa, sau cind mintea ta nu sare de colo pina colo, ci intra in inima ta si simturile tale sint intarite, si nu sint pironite de lucrurile lumii acesteia, si pe linga aceasta te rogi totdeauna cu mintea ta, te faci asemenea cu sfintii ingeri; si Tatal tau, care vede rugaciunea ta tainica, pe care o aduci in ascunsul inimii tale, te va rasplati cu mari daruri (harisme) intru aratare. Si ce bun mai mare si mai bogat poti sa afli decit acesta, de a te afla, cum am spus, impreuna cu Dumnezeu in chip intelegator si de a fi in convorbire neincetata cu El? Caci fara El nu poarte sa fie vreodata vreun om fericit nici aici, nici in cealalta viata.”

Sfantul Nicodim Aghioritul – Filocalia 8, in traducerea parintelui Dumitru Staniloae. Cu acest text se incheie Filocalia greaca.

II. Numele lui Iisus

III. Examenele la Muzică pentru Facultatea de Teologie Sfântul Andrei Şaguna

Un răspuns la Articole teologice

  1. Pingback: teologiepastorală20102014

Vă rugăm să lăsaţi un răspuns:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s